Translate

luni, 26 septembrie 2016

Despre obtinerea desfasuratelor plane III - Metoda geometrica

Scopul  constructiei  imbracamintei  il  reprezinta  obtinerea  formei  desfasuratelor  plane ale  tuturor  componentelor unui  produs ( fata,spate, maneca ), care sa asigure adaptarea materialelor,  structuri  plane, la forma  neregulata a corpului uman. 
Desfasuratele  plane se  numesc  tipare  si  reprezinta  forma  primara  care  sta  la  baza  constructiei sabloanelor  utilizate  la  croirea  diferitelor  tipuri  de materiale  din  care  va  fi  structurat  produsul de imbracaminte.  Dintre  toate  metodele de constructie a  produselor de  imbracaminte  cele mai  folosite  sunt: metoda  mulajului  si  metoda  geometrica  sau  a  calculului proportional

Metoda geometrica sau a calculului proportional     este metoda  cel  mai  frecvent utilizata in constructia tiparelor de baza, pentru toate tipurile  de  produse de  imbracaminte. Pentru  aceasta  metoda de  constructie avem  nevoie de  informatii  initiale  care se  refera  la:


      a)   corpul  purtatorului – informatii  despre  corpul  purtatorului se  pot lua  direct  de  pe acesta ( cand  se  fac  produse la  comanda) sau  din  tabele  de  dimensiuni  stabilite  in urma  unor  masuratori  facute  pe  corpuri  cu  diferite  dimensiuni ( cand  se  fac  produse in  sistem industrial).

b)   tipul   produsului – informatii  despre  tipul  produsului  sunt  date  cu  privire  la dimensiunile  de  lungime  ale  produselor  si  segmentelor sale, precum  si  informatii  cu privire  la  latimea  produsului  pe  principalele  linii  constructive. Acestea  din  urma  sunt date  sub  forma  de  adaosuri  la  dimensiunile  transversale  ale  corpului.

c)   materialul  din  care  se  va  confectiona  produsul – caracteristicile  materialelor  de  care se  tine  cont  la  constructia  tiparelor  sunt: grosime,  alungirea  la  solicitari  de  intindere, contractia  la  tratamentul  umido - termic.


Metoda  geometrica  presupune  constructia  desfasuratelor  plane  ale  componentelor unui  produs,  pe  baza  unor  calcule  ce  au  drept  scop  dimensionarea  segmentelor constructive  prin  utilizarea  informatiilor  initiale  care  au  la  baza  dimensiunile  corpului uman.  Dimensionarea  segmentelor  pe  baza  acestor  informatii  permit  pozitionarea  punctelor caracteristice  de  contur  si  de  control  care  se  vor  uni  prin  linii  de  diferite  tipuri  si  diferite  forme.
Volumul,  calitatea  si  modul  de  utilizare  in  structura  relatiilor  de  calcul  a  informatiilor initiale, determina  corespondenta ce  se  va realiza  intre  corp  si produsul de imbracaminte.
Pentru  a  se  obtine  forma  spatiala  a  imbracamintei  este  necesara  divizarea  produsului in  parti  componente. Pentru  cele  doua  categorii de  produse ( produse cu sprijin  pe umeri  si  cu  sprijin  pe  talie) se  poate vorbi  despre  o  divizare  primara, divizare  ce determina  croiala  produsului.

Se mai cunosc sub numele de metode grafo- analitice, metode de calcul proportional, deoarece in fiecare varianta a acestei metode, pe baza datelor initiale, se efectueaza o serie de calcule prealabile , relatiile de calcul fiind de cele mai multe ori relatii de stricta proportionalitate intre diferitele segmente de corp si dimensiunile principale ale acestuia.
Constructia tiparelor se realizeaza grafic , in plan, conturul tiparelor fiind intr-o retea de linii de baza cu o anumita semnificatie pentru un tip de produs. 
Se considera corpul uman intersectat  imaginar cu un numar limitat de planuri trasate prin principalele puncte antropometrice. Planurile antropometrice intersectate cu corpul uman determina o retea de linii imaginare careia ii va corespunde reteaua de baza pentru constructia tiparelor, 



Reteaua de linii de baza  este compusa din linii orizontale si linii verticale.
Se exemplifica reteaua de linii de baza pentru  constructia tiaparului unui produs cu sprijin pe umeri:


Linii orizontale:
  • A - orizontala de baza  pe care se stabileste latimea rascroielii gatului la spate si fata
  • B - linia bustului
  • T - linia taliei
  • L - linia de lungime a produsului
Linii verticale:
  • A L - verticala de baza ( linia de simetrie a spatelui)
  •  linia de simetrie  a fetei
  • linia de latime a spatelui
  • linia de latime a fetei
  • linia de inaltime a spatelui
  • linia de inaltime a fetei

a) Retea de baza pentru elementele fata si spate 

a) Retea de baza pentru elemenntele fata si spate


a) retea de baza pentru elementele fata si spate
b) retea de baza pentru elementul maneca

Linia bustului este orizontala de baza (pentru produsele cu sprijin pe umeri) pe care se stabileste  latimea totala a produsului.Pe corp, aceasta linie corespunde liniei de contur a  celui de-al treilea perimetru al bustului dar pozitia ei fata de acest contur este determinata de silueta produsului. La produsele cu silueta ajustata ( Ab-valori mici) nivelul liniei bustului in tipar este mai sus comparativ cu pozitia ocupata , pentru acelasi tip de produs, dar cu silueta dreapta.
La asezarea prodususlui pe corp  linia bustului  este  situata  mai jos de nivelul axilelor  deoarece la dimensionarea segmentului Is - Inaltimea spatelui, care permite trasarea liniei bustului, dimensionarea corespunzatoare  a  corpului este suplimentata cu o suma de adaosuri care tin seama de:

  • configuratia toracelui (proeminenta omoplatilor)
  • asigurarea libertatii de miscare a mainilor la subiectul imbracat
  • silueta produsului
  • pozitia produsului in structura vestimentara
  • grosimea materialului din care este alcatuita structura de straturi
  • componenta de baza a materialului la tratamentul umido-termic
Surse de documentare:
Emilia Filipescu - Structura si proiectarea confectiilor
Parte din desene sunt din arhiva personala

sâmbătă, 24 septembrie 2016

Despre croiala

CROIÁLĂ, croieli, s. f. 1. Felul cum e croită o haină; tăietură. Tu știi să potrivești Croiala după modă. NEGRUZZI, S.II 190. 2. Fig. Fel de a fi; caracter. Ei, ai să vezi, Vavila-i altă croială, cu totul. HOGAȘ, DR. 251. 2. (Învechit) Plan, arhitectură. Luîndu-se după croiala; unor palaturi întortocheate ce văzuse... puse de scobt, într-un munte de cremene ce era acolo, un sălaș. ISPIRESCU, U. 116.

https://dexonline.ro/definitie/croial%C4%83


Croiala , la  produsele  cu  sprijin  pe  umeri, este  particularitatea  constructiva  a  produsului  si  reprezinta  modul  de  divizare  a  suprafetei  produsului  in  elemente principale  cu  rol  de  a  proteja  corpul ( fata, spate, maneca).
Caracteristica esentiala  a unui  anumit  tip de croiala  il reprezinta  forma si configuratia  conturului de demarcatie  dintre elementele de baza ( fata si spate) si maneca. 
 Pentru  produsele  cu  sprijin  pe  umeri,  prin  croiala  se  intelege, in  primul  rand, croiala manecii. In  functie  de  acest  aspect, se  disting  trei  tipuri  de croiala:
  1. -         Clasica;
  2. -         Raglan;
  3. -         Chimono.

Croiala clasica  este  specifica  produselor la  care  maneca se croieste  separat , iar rascroiala pentru  maneca, trasata pe fata si spate, se dispune la granite naturala cu trunchiul.


Maneca de croiala clasica   asa  cum  este ea  aplicata  in rascroiala  manecii  se caracterizeaza  prin  doua  contururi de pliere , unul  plasat anterior si celalalt plasat posterior. Ca urmare  a  unghiului dintre  brat si  antebrat  cele doua contururi  nu  sunt egale, cel  de  pe parte a anterioara  fiind  mai  mic decat  cel de pe  partea  posterioara. La produsele de  imbracaminte  pentru  femei  unghiul  dintre  brat  si antebrat  este de  14° – 15°. 





Maneca de croiala  clasica  se prezinta  sub  diferite  forme   determinate  de largimea  pe  linia cotului  si  pe cea de  terminatie, dar  si de numarul de repere componente.
Numarul  si  modul  de plasare  al  cusaturilor  longitudinale  sunt  caracteristici  ce diferentiaza  din punct  de vedere constructiv  maneca  de croiala clasica.
Cea  mai simpla forma de maneca de croiala clasica  este  maneca  dintr-un reper ( cu o cusatura  plasata  pe partea interioara) a carei  forma  spatiala este  asigurata  de o pensa  orizontala  la nivelul  liniei cotului. Cel mai frecvent , la produsele  de  imbracaminte  exterioara , maneca de croiala clasica  este  formata  din doua repere : partea superioara a manecii , cu o suprafata  mai mare si zona interioara ( clinul manecii).
La o maneca  din doua repere , o linie de divizare este plasata  mai aproape de linia  anterioara de pliere  iar cea de-a doua  mai aproape de linia posterioara  de pliere.
Maneca  din trei  repere  are  doua  linii de divizare  plasate  aproximativ  ca la maneca din doua  repere  dar spre deosebire  de  aceasta  mai  prezinta  o linie de sectionare, plasata  pe partea anterioara, de la capul de maneca la terminatie.


a) maneca dintr-un reper; b) maneca din doua repere; c) maneca din  trei repere.



Constructia de baza a unei maneci de croiala clasica



NOTA
Pe  linia de  terminatie  a manecii  este  necesar  sa  se faca  o  corectie  impusa de faptul  ca lungimea  interioara  a manecii  este  influentata  de unghiul  dintre  brat  si antebrat. Astfel, din  punctul  L  catre L1, se  masoara o cantitate de ( 1÷ 2,5) cm , valorile mai  mari fiind  pentru  maneca  cu  grad mare de ajustare   a manecii pe mana( membrul superior). 


Croiala   raglan   este  caracterizata  prin  conturul  deschis  al  liniei  de  demarcatie   dintre elementele  de  baza ( fata, spate) si  maneca, contur  ce  porneste  de  la  rascroiala  gatului  si  se  finalizeaza  in  zona  subaxilara. Se  deosebesc  mai  multe  tipuri  de  raglan:  raglan obisnuit (a);  raglan nul (b);  raglan epolet (c);  semiraglan (d)  si  raglan  cu  platca (e).



Raglanul obisnuit  este caracterizat prin aceea ca linia de contur a rascroielii raglan porneste de la conturul rascroielii gatului si se finalizeaza in zona subratului. 



Raglanul  nul  se caracterizeaza prin aceea ca linia de contur a rascroielii porneste din punctul de intersectie dintre conturul rascroielii gatului  gatului  si  linia umarului, continuind apoi spre zona subratului  dupa diferite configuratii impuse de model. 



Raglanul epolet  se caracterizeaza printr-un contur specific raglanului dar care este paralel cu linia cusaturii umarului  ( de la rascroiala gatului pana la aproximativ 2/3 din lungimea cusaturii umarului), dupa care are un traseu identic cu cel al croielii clasice ( de la punctul de control situat pe conturul rascroielii manecii).


Semiraglanul caracterizat prin aceea ca punctul de inceput al configuratiei raglan este situat la jumatatea  liniiei cusaturii umarului.


Raglanul cu platca se caracterizeaza prin faptul ca maneca raglan preia o suprafata mare din regiunea de sprijin.



Formele de baza ale raglanului precum si variantele acestora se obtin pornind de la tiparele de baza elaborate pentru produsele respective  dar de croiala clasica.

Constructia raglanului obisnuit

Constructia raglanului epolet


Constructia raglanului cu platca

Raglanul cu platca

Croiala chimono este  caracterizata  de  faptul  ca  maneca  se  croieste  in  acelasi  bloc  cu elementele  de  baza, fata  si spate. 


Acest  mod  de asociere  intre  elementele fata si spate trebuie  realizat  in  asa  fel  incat  sa  se  asigure  o  amplitudine  de  miscare  a  mainilor  in functie  de  activitatile  pe  care  le  practica  purtatorul. Atunci  cand  maneca  chimono  are amploare  mica, se  impune  adaugarea  pavei – o  bucata de  material  croita  in  forma  de romb   care  se  adauga  la  subrat  si  care  pemite  miscarea  mainii  cu  lejeritate.

Pozitia 1 este a chimonoului de baza. Pozitiile 3 si 4 sunt ale chimonoului cu amploare mica si impun adaugarea pavei.

 Sursa de documentare:

Emilia Filipescu - Structura si proiectarea confectiilor
O parte dintre imagini sunt din arhiva personala

marți, 20 septembrie 2016

Despre tipare - Obtinerea desfasuratelor plane II

Scopul  constructiei  imbracamintei  il  reprezinta  obtinerea  formei  desfasuratelor  plane ale  tuturor  componentelor unui  produs ( fata,spate, maneca ), care sa asigure adaptarea materialelor,  structuri  plane, la forma  neregulata a corpului uman. Desfasuratele  plane se  numesc  tipare  si  reprezinta  forma  primara  care  sta  la  baza  constructiei sabloanelor  utilizate  la  croirea  diferitelor  tipuri  de materiale  din  care  va  fi  structurat  produsul de imbracaminte.  Dintre  toate  metodele de constructie a  produselor de  imbracaminte  cele mai  folosite  sunt: metoda  mulajului  si  metoda  geometrica  sau  a  calculului  proportional.

Metoda geometrica sau a calculului proportional


1.     Este metoda  cel  mai  frecvent utilizata in constructia tiparelor de baza, pentru toate tipurile  de  produse de  imbracaminte. Pentru  aceasta  metoda de  constructie avem nevoie de  informatii  initiale  care se  refera  la: 

          a) corpul  purtatorului – informatii  despre  corpul  purtatorului se  pot lua  direct  de  pe acesta ( cand  se  fac  produse la  comanda) sau  din  tabele  de  dimensiuni  stabilite  in urma  unor  masuratori  facute  pe  corpuri  cu  diferite  dimensiuni ( cand  se  fac  produse in  sistem industrial).
                       
            Baza  de  dimensionare  a  oricarui  produs  de  imbracaminte  o  reprezinta  dimensiunile corpului , dar  produsele de  imbracaminte  nu  reprezinta  o  copie  fidela  a corpului  uman, nici  chiar  in  cazul  produselor de  lenjerie  si  corsetarie  care  vin  in  contact  direct  cu suprafata  corpului. Cu  cat  produsele sunt  situate  mai  departe de corp  si  sunt realizate din  mai  multe  straturi, cu atat  mai  mult  au formele  si  dimensiunile  diferite  de  cele  ale corpului  uman.


    b) tipul   produsului – informatii  despre  tipul  produsului  sunt  date  cu  privire  la dimensiunile  de  lungime  ale  produselor  si  segmentelor sale, precum  si  informatii  cu privire  la  latimea  produsului  pe  principalele  linii  constructive. Acestea  din  urma  sunt date  sub  forma  de  adaosuri  la  dimensiunile  transversale  ale  corpului.

. Calitatea  unui  produs de  imbracaminte  tine de  confectionarea  corecta, forma, gradul de noutate si de corespondenta intre corp si produs.
Unul dintre mijloacele de manifestare a diversitatii  exterioare a produselor de imbracaminte  il  constituie  formaPrin  forma   imbracamintei se intelege  suprafata  spatiala  sub  care  aceasta  este  organizata  la  asezarea  pe corpul  uman. Acest mod de organizare ,sub  forma  spatiala, a imbracamintei , nu poate  exista in afara  corpului uman. Se poate vorbi despre un sistem format intre corp si produs.

Pentru  ca  sa  existe  o  buna corespondenta intre  corp  si  produs, este  nevoie (pe langa evaluarea  corecta  a  dimensiunilor si  formelor corpului uman ), de  utilizarea, in constructia  tiparelor  de  baza  si  de  model, a  unor  categorii  de  adaosuri  care  sa  faca  trecerea  de  la  dimensiunile  corpului  uman  la  dimensiunile  produsului  astfel  incat forma  produsului  finit  sa reflecte  cat  mai  fidel  forma  imaginata  de  designer. 


   c) materialul  din  care  se  va  confectiona  produsul – caracteristicile  materialelor  de  care se  tine  cont  la  constructia  tiparelor  sunt: grosime,  alungirea  la  solicitari  de  intindere, contractia  la  tratamentul  umido - termic.


Din  punct de vedere al  modului de manifestare, forma  unui  produs de  imbracaminte  poate  fi  flexibila  sau  rigida. Produsele considerate  cu forma flexibila sunt cele confectionate  dintr-un  singur  strat  de material  de  baza, material de grosime mica si rigiditate  redusa. In acest caz, forma  produsului se evidentiaza doar la asezarea  acestuia pe  corpul  uman. La produsele cu forma  flexibila  nu  se inregistreaza  diferente  intre dimensiunile  exterioare  si  cele  interioare. Produsele cu forma  flexibila  sunt produsele din  tricot, produsele din tesaturi  subtiri ( camasi, bluze) si produsele de lenjerie.
Produsele  cu  forme  rigide  sunt  cele  confectionate dintr-un  singur  strat de material  dar de  grosime  mare ( stofa, blana, piele) precum  si  cele  realizate   dintr-o  structura  de straturi ( stofa,vatelina, captusala).Aceste  produse  au  forma  spatiala  stabila. Intre dimensiunile  si  formele  exterioare  si  cele  interioare  apar  diferente  semnificative impuse  de  numarul  de  straturi  din  care  este  alcatuit   produsul  cat  si  de  grosimea materialului  din  care  se  croiesc  aceste  straturi.


Formele si dimensiunile interioare ale unui produs de imbracaminte sunt mai putin influentate de moda si sunt cele care:
  • -         vin in contact direct cu corpul, fara a fi o copie  fidela a suprafetei acetuia;
  • -         vin in contact cu suprafetele exterioare ale unui produs, atunci cand produsul la care analizam forma si dimensiunile interioare este strat intermediar  intr-un ansamblu vestimentar.

Forma  si dimensiunile  exterioare  sunt  cele  care reflecta  cel  mai  prompt  gradul  de noutate ,de schimbare impusa de moda si sunt cele care:
  • -         vin in contact cu mediul exterior ( produsele care sunt ultimul strat intr-un ansamblu vestimentar);
  • -         vin in contact cu forme si dimensiuni interioare ale unui alt produs (  atunci cand este strat intermediar intr-un ansamblu vestimentar).



Metoda  geometrica  presupune  constructia  desfasuratelor  plane  ale  componentelor unui  produs   pe  baza  unor  calcule  ce  au  drept  scop  dimensionarea  segmentelor constructive  prin  utilizarea  informatiilor  initiale  care  au  la  baza  dimensiunile  corpului uman.  Dimensionarea  segmentelor  pe  baza  acestor  informatii  permit  pozitionarea punctelor caracteristice  de  contur  si  de  control  care  se  vor  uni  prin  linii  de  diferite tipuri  si  diferite  forme.
Volumul,  calitatea  si  modul  de  utilizare  in  structura  relatiilor  de  calcul  a  informatiilor initiale, determina  corespondenta ce  se  va realiza  intre  corp  si produsul de imbracaminte.
Pe   baza  datelor  initiale  se  vor  realiza  o  serie  de  calcule  prealabile, relatiile  de  calcul fiind  de  stricta  proportionalitate  intre  diferite  segmente  ale  corpului  si  dimensiunile principale  ale  acestuia.
Pentru  a  se  obtine  forma  spatiala  a  imbracamintei  este  necesara  divizarea  produsului in  parti  componente. Pentru  cele  doua  categorii de  produse ( produse cu sprijin  pe umeri  si  cu  sprijin  pe  talie) se  poate vorbi  despre  o  divizare  primara, divizare  ce determina  croiala  produsului.

  Categorii de produse
In  functie de  pozitia  fata  de  corp, un  produs de  imbracaminte  poate  avea  una  sau  mai multe  zone  de contact  cu  corpul, respectiv  cu  produsul  peste care  este  situat  in ansamblul  vestimentar. Zonele  de  contact  maxim  intre  corp  si  produs se  numesc  zone de  sprijin  si  la  nivelul  acestora, gradul  de  cuprindere  al  corpului  de  catre  produs  este  maxim. La  nivelul  acestor  zone se  va  evalua , intr-un  produs finit, echilibrul  produsului  pe  corp , in  regim  static.
Suprafetele  de  sprijin  corespund, pe  corp, zonelor cu  relief  proeminent  determinat  de componentele  aparatului  locomotor, sistemului  osos, sistemului  articular  si  sistemului muscular. 

In functie de suprafata de sprijin, produsele se clasifica in :
  1. Produse cu sprijin pe umeri ( bluza, rochie, sacou, pardesiu, palton);
  2. Produse cu sprijin pe talie ( fusta, pantalon).

La  produsele  cu  sprijin  pe umeri  suprafata de sprijin  este  determinate  de  centura scapulara, proeminenta  toracelui si  proeminenta  omoplatilor.


Se exemplifica  suprafetele de sprijin pentru un produs cu sprijin pe umeri : 1 - suprafata de sprijin; 2 - conturul produsului cu sprijin pe umeri

Pe  zonele situate  mai  jos  de zonele de  sprijin, intre  suprafata interioara  a imbracamintei si corp, se  realizeaza  spatii de  aer  necesare  pentru  libertatea  respiratiei  si a miscarilor , pentru  obtinerea  microclimatului  subvestimentar cu rol  in  termoreglarea  organismului, cat  si  pentru  obtinerea  siluetei  si  formei  produsului  proiectat.

La produsele cu sprijin pe talie suprafata de sprijin este delimitata de linia taliei, de proeminenta soldurilor, de proeminenta abdomenului si de proeminenta  feselor.


Croiala produsului
 Croiala , la  produsele  cu  sprijin  pe  umeri, este  particularitatea  constructiva  a  produsului  si  reprezinta  modul  de  divizare  a  suprafetei  produsului  in  elemente principale  cu  rol  de  a    proteja  corpul ( fata, spate, maneca). 
Pentru  produsele  cu  sprijin  pe  umeri,  prin  croiala  se  intelege, in  primul  rand, croiala manecii. In  functie  de  acest  aspect, se  disting  trei  tipuri  de croiala:

  1. -         Clasica;
  2. -         Raglan;
  3. -         Chimono.
Croiala clasica

Croiala raglan

Croiala chimono




 La  produsele  cu  sprijin  in  talie ( fusta, pantalon), croiala  este  data  de  modul  de divizare (croire)  respectiv  asamblare.
La  fusta, croiala clasica  este  definita  de  faptul ca fata   si  spatele  se  asambleaza  prin doua  cusaturi  laterale.  Alaturi  de  acest  mod  de  divizare,  fusta poate  fi  nedivizata  ( din intreg),  cunoscuta  sub  denumitea  de  fusta  clos,  sau  poate   prezenta 4, 6, 8  linii longitudinale  de  divizare  si  in  acest  caz  avem  de-a  face  cu  fusta in clini.
Dupa  croiala, fusta  este:

  1. -         Clasica;
  2. -         Clos;
  3. -         In clini.

Pentru  fusta  clasica, tiparul  se  construieste  pe  o  retea  de  3  linii  orizontale  si 3  linii verticale. Fusta clos  se  construieste  avand  la  baza  un  cerc, raza  acestuia  fiind  corelata cu  lungimea  fustei. La  fusta  in  clini,  reteaua  de  linii  de  baza  este  conica  sau  se  poate construi  direct  tiparul  pentru  un  singur  clin, pe  baza unor  calcule  preliminare.Fusta  in clini  se  mai  poate  obtine  si  din  transformarea  tiparului  de  baza  pentru  fusta  clasica. 

Pantalonul  face  parte  din  categoria  produselor cu  sprijin  pe  talie   iar  croiala  acestuia este  data  de  modul  de  divizare  al  corpului  produsului  in  elemente  de  baza,  fata  si spate. Cel  mai  frecvent  pantalonii  au  croiala  clasica  deoarece  desfasuratele  plane  ale corpului  produsului  sunt  reprezentate  de  doua  jumatati  simetrice   care  se  asambleaza intre  ele  pe  linia  de  mijloc  a  corpului, fata  si spate. Fiecare  parte, la  randul  ei,  se compune  din  doua  jumatati, fata  si  spate, si  se  imbina  intre  ele  prin  cusatura  laterala si  cusatura  interioara.


Sursa de documentare:

Emilia Filipescu -  Structura si proiectarea confectiilor